Luna trecută am devenit, în sfârșit, bunic. Pluteam de bucurie și număram zilele până puteam merge să ne vedem nepoțica. Însă n-am fost primiți cu brațele deschise. Cumnata mea, chiar și la prima vedere, nu s-a străduit să ascundă nemulțumirea și încordarea. Am adus daruri, jucării, hăinuțe și chiar am dat bani peste 10 000 de grivne dar tot nu a fost binevenită vizita noastră. La fel a reacționat și soția fratelui meu, de parcă eram cei mai nepotriviți musafiri.
M-am simțit rănit, fiindcă am investit mult suflet încerc să fiu un bunic adevărat. Noria mea, Halyna, n-a fost politicoasă nici cu mine, nici cu fiica mea, Dzvinka, deși Dzvinka doar a încercat să-i acorde un sfat prietenesc. Ea are deja trei copii, deci știe ce vorbește. Halyna însă a returnat o parte din daruri. De ce să-i cumpărăm jucării de pluș unui nou-născut? a spus ea. Dar copiii cresc, toate vor fi utile, așa gândeam eu. Nu pricep de ce reacționează atât de rece.
Cât am fost în vizită, nu ne-au servit nici macar cu ceai. Fiul meu stătea tăcut, cu capul plecat nu el este stăpânul casei lor. Plecând spre casă, am izbucnit în plâns. Niciodată nu m-aș fi așteptat la așa primire.
De atunci, văd doar poze cu nepoțica pe Viber. Să îi vizitez pur și simplu nu mi se permite. Îmi invit copiii să vină la mine în Hmelnyțkîi, dar Halyna nu vrea să o aducă pe micuță. L-am rugat pe fiul meu să iasă cu căruciorul în parc la o plimbare, însă nu a reușit să iasă niciodată. Noria îl controlează total și nu-i permite să se deplaseze nicăieri fără ea.
Halyna o hrănește pe nepotă cu lapte praf și nu vrea să alăpteze. E de părere că o să o judecăm pentru alegerile ei, așa că ne evită. Dar chiar nu mă interesează! Important pentru mine ar fi să-mi văd nepoata din când în când. Nu vreau să-i spun ce să facă, fiecare mamă are stilul ei de educație.
Cu Halyna m-am înțeles bine înainte, la fel și cu părinții ei. După naștere însă, s-a schimbat radical față de mine. N-am supărat-o cu nimic, nu înțeleg de ce s-a răcit la suflet. Prietenii mei se miră, toți spun: Ai nepoțică, dar n-o vezi deloc…
Mama mea a trecut apartamentul din centrul orașului pe numele meu. Voiam să-l vând, să împart banii între fiul și fiica mea. Dar, după ultimele întâmplări, soția mea, Olena, e complet împotrivă. Îmi spune că mai bine să dau apartamentul în chirie, decât să-mi ajut copiii care nu ne prețuiesc și sunt atât de reci cu noi. Parcă are dreptate, căci la bătrânețe nu știi pe cine poți conta… Din păcate.
