Prietenii spuneau mereu că bărbatul a avut parte de mare ghinion cu soția sa, însă cu părinții ei și mai și.
Fata, pe nume Lesia, provenea dintr-o familie înstărită din Liov. De mică a fost obișnuită să nu-și refuze nimic și părinții săi i-au oferit întotdeauna tot ce a vrut. Au trimis-o la cea mai bună universitate din oraș și au ajutat-o cu tot ce se putea. Când a terminat studiile, Lesia s-a angajat, dar tot salariul îl punea deoparte doar pentru ea, în contul ei la bancă. Tatăl Lesiei spunea adesea, cu o mândrie sfătoasă, că fiica lui știe ce-i aceea acumulare de capital, însă niciodată nu rata ocazia să-l ia peste picior pe ginerele său pentru că nu aduna destui bani la casa lor.
Trebuie să fii o stâncă, ca fata mea să poată sta în spatele tău ca după un zid tare! Dac-o fi să se îmbolnăvească, o poți întreține? Ai destui grivne să-i oferi o vacanță bună la Marea Neagră ori peste hotare?
Niciodată chestiunea banilor nu i-a preocupat într-adevăr pe Lesia sau pe soțul ei, Ivan. Erau mulțumiți cu câte aveau, punând totul laolaltă, dar socrul stăruia la fiecare masă, cu fiecare întâlnire. S-a ajuns să-i fie teamă tânărului Ivan de fiecare seară petrecută în casa socrilor, găsind mereu scuze cu treburi urgente, doar să nu dea ochii cu ei. Ar fi vrut să-și uite și ziua de naștere a socrului, însă Lesia s-a înfuriat, l-a tras la propriu de mână, l-a așezat la masă și l-a pus să zâmbească tuturor prietenilor și musafirilor.
Dar cu ce se ocupă ginerele dumneavoastră? se interesa o doamnă printre musafiri.
E un funcționar oarecare răspunse sarcastic socrul sărbătorit , aduce acasă niște bănuți, fata mea duce tot greul pe umeri…
Ivan a simțit că nu mai poate. Era jignit peste măsură și tratamentul acesta nu doar că-l stânjenea, ci și îi tăia orice elan.
Înainte de toate, nu-s un funcționar oarecare, ci conduc o echipă de planificare, iar salariul meu nu se lasă chiar de râs. Plătim cheltuielile împreună, nu-i așa? Dacă doriți să-i dați fiicei dumneavoastră totul, de ce nu ne-ați ajutat să cumpărăm o casă, că doar n-am izbutit încă să fiu director peste noapte, să-i pot lua vile și mașini scumpe?
La răspunsul acesta, socrul a zâmbit șiret, parcă bucuros că a reușit să-l înfurie.
Mai apoi, după ce s-au stins lumânările pe tort și s-au golit ceștile de ceai, Ivan a ieșit afară la marginea pridvorului, la o țigară, iar socrul i s-a alăturat.
Nu-i rău, băiete, a zis acesta cu un ton de judecător. Iată c-ai început să te aperi. Nu ești prost, știi ce valorezi și-acum arăți că ești bărbat. Să nu rabzi la nesfârșit, altfel rămâi undeva jos, neînsemnat.
Ivan a priceput atunci că socrul îl provocase dinadins, ca să-i vadă curajul și hotărârea. Nu banii contau la urma urmei, ci capacitatea lui de a trasa granițe și a-și proteja familia. Din acea seară, în ochii părinților soției sale, Ivan a devenit mai serios, mai bărbat, iar stima lor a crescut pe măsura demnității sale.
